Tu ce specie de mama esti?

20 Jun 2012


 

 

In 2011 am avut placerea sa citesc 3 materiale, fiecare scris de cate o mama. Cele 3 texte (o carte si 2 articole) descriu modul in care aceste femei au decis sa isi exercite rolul de mama.

 

Tu ce specie de mama esti?

Mama Tigru

Primul a fost cartea scrisa de o mama americanca de origine chineza care scrie despre viziunea asiatica asupra parentingului, o viziune axata pe disciplina draconica: disciplina mamei de a-si impinge copii pentru a reusi performante academice, sportive sau artistice si dispciplina copilului de a munci enorm in fiecare zi pentru a putea atinge aceste performante.




Povestea ei – a Mamei-Tigru – te inspira si te socheaza uneori deorece ridica intrebari pe care orice parinte si le pune la un moment dat: e oare sanatos parentingul de sorginte vestica care ne invata sa lasam copii liberi sa-si exprime personalitatea neingradit, fara sa ii strunim aproape deloc ? E oare abuz metoda asiatica de a forta pana la lacrimi un copil sa fie campion  pentru a-si asigura succesul in viata ? Este clar ca vorbim despre doua filosofii de viata diferite : una bazata pe consolidarea increderii in proprile forte ale copilului prin performanta si una prin libertate.

 

 Mama Hiroshima

Urmatoarea specie de mama a aparut la putin timp, in cartea unei mame academician, care la 37 de ani primeste o bursa de 6 luni in Japonia pentru a scrie o carte despre supravietuitorii de la Hiroshima. Cu acordul sotului care urma sa aiba grija de cei doi copii de 3 si 5 ani, ea pleaca la bursa. Scrie o carte de succes si ia o decizie controversata : sa devina mama part-time. Pur si simplu hotareste ca rolul de mama full-time nu a facut-o fericita niciodata mai ales ca recunoaste ca nu ea ci sotul ei a insistat sa aiba copii. Nu-si paraseste efectiv copii insa divorteaza si incredinteaza custodia copiilor sai tatalui lor, mutandu-se intr-o casa invecinata. Isi vede aproape zilnic copiii, petrece timp cu ei dar ei dorm in casa tatalui lor, acesta fiind parintele full-time. Ea are timp de cariera si de viata ei spunand ca acest aranjament a facut-o sa fie o mama mult mai buna decat inainte deoarece acum este fericita si relaxata iar timpul pe care il dedica copiilor sai este unul de calitate.

Specia ei de parenting part-time – botezata Mama-Hiroshima (dupa numele orasului in care a avut revelatia care i-a schimbat viata)- a provocat reactii la fel de intense ca si prima deoarece a pus problema viziunii noastre despre ceea ce inseamna sa fii o mama buna. Oare trebuie sa ne dedicam trup si suflet rolului de mama chiar si atunci cand nu ne regasim deloc in acesta postura iar asta ne face nefericite? Oare odata ce iei decizia sa faci copii iti iei un angajament absolut fata de ei, un angajament care transcede nevoia noastra de autenticitate fata de propria persoana si pe care daca il incalcam devenim mame rele, denaturate?



Mama Dragon

A treia specie de mama este Mama-Dragon si porneste de la viata unei mame aflate intr-o situatie tragica: o mama al carei copil s-a nascut cu o boala incurabila ce nu ii permite sa traiasca decat cativa ani. Aceasta mama ne povesteste intr-un articol emotionant cum incearca sa-si traiasca pe deplin rolul de mama a unui copil fara viitor – un copil pentru care nu exista decat prezentul. Pentru ei parentingul se axeaza pe a oferi confort si iubire. Ea nu are de ce sa-si faca griji pentru viitorul academic al copilului sau, pentru sanatatea dintilor (il lasa sa manance dulciuri cat pofteste) sau pentru orice alte obiective de termen lung care, trebuie sa recunoastem, ne conditioneaza masiv, noua, celorlalti parinti cu copii sanatosi, modul in care ii crestem. Bebelusul sau, care probabil nu va trai mai mult de 3 ani, se bucura de zahar, desene animate si rasfat de cate ori vrea. Aceasta mama marturiseste ca experienta sa de mama este total atipica si ceilalti parinti nu indraznesc sa se raporteze la ea.

Dar ea extrage un sfat din povestea sa tragica, sfat pe care, cu toate ca nu ne place deloc sa-l auzim, trebuie sa-l acceptam : ca de fapt pentru noi toti, parinti si copii, singura experienta absoluta este prezentul – viitorul pentru care ne croim in permanenta prezentul este intotdeauna incert. Si aceasta poveste ridica intrebari grele pentru un parinte obisnuit: e oare bine sa ne ingrijim exclusiv de prezentul copiilor nostri, fara sa il complicam de dragul unui viitor incert? Sau ideea insasi de a creste cu succes copii are la baza conditionarea prezentului pentru materializarea unui viitor bun?

 

 

Marturisesc ca personal nu am raspunsuri. Toate cele trei povesti m-au miscat, m-au indignat si m-au convins de un singur lucru: ca a fi parinte e sublim de frumos si crancen de greu; ca inteleg cat de important este sa ne crestem copiii ambitiosi si gata de lupta, dar nici sa nu le strivim personalitatea neacordandu-le spatiul pentru exprimarea propriei lor persoane; ca atunci cand devii mama iti iei un angajament dar cand acest angajament te striveste ca persoana si femeie, trebuie macar sa ai curajul sa renegociezi termenii pentru ca cateodata e mai bina sa fii o mama part-time buna decat o mama full-time rea; ca uneori trebuie sa fim alaturi de copiii nostri in prezent, simplu si a-responsabili, eliberati de sub tirania tuturor acelor pasi corecti pe care credem ca daca ii facem ne vor duce catre un viitor pozitiv, pentru ca uneori, s-ar putea ca numai aceste momente sa ne ramana.

 

Repet, a fi parinte e frumos si greu in acelasi timp – dar, ca si viata insa, calatoria conteza nu destinatia. A creste copiii cu succes nu inseamna a urmari sa-i vezi mari si fericiti – arareori ceea ce credem noi ca ii va face impliniti si fericiti se potriveste cu ceea ce vor dori ei sa ii faca fericiti si impliniti – ci inseamna pur si simplu, a creste copii in mod fericit – sa fii si tu fericit ca parinte in timp ce-i cresti si ei fericiti in timp ce ii cresti.

 

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logata sa poti adauga un comentariu.