Toxoplasmoza congenitala

04 Jul 2012


 
Toxoplasmoza este determinată de infecţia cu un protozoar numit Toxoplasma Gondii care este un parazit intracelular. Acesta are 2 cicluri distincte de viaţă: cel sexuat care are loc numai în organismul pisicii şi unul asexuat ce apare în alte gazde mamifere, inclusiv la oameni.

 

            Infecţia

Pisica devine infectată consumând carne crudă, păsări sau şoareci, iar omul este infectat prin ingestia cărnii sau altor alimente infectate cu oochisturi de T. Gondii prezente în fecalele de pisică. Pe lângă această modalitate de transmitere mai există posibilitatea transmiterii prin transfuzii de sânge sau prin transplant de organe.

Odată infecţia produsă, T. Gondii persista sub formă de chisturi tisulare toată viaţa. Gradul de afectare al organelor variază considerabil între indivizi şi depinde foarte mult de statusul imunologic al pacientului. Fetuşii şi persoanele imunocompromise sunt cel mai sever afectate.




Infecţia congenitală este manifestarea cea mai serioasă a infecţiei rezultând din transmiterea pe verticală a T. Gondii, transplacentar, de la mama proaspăt infectată la făt, in utero sau în timpul naşterii pe cale vaginală. În general doar primoinfecţia în timpul sarcinii determina toxoplasmoza congenitală. Alăptarea de către mama infectată nu este contraindicată, aceasta nefiind demonstrată ca sursă a infecţiei.

Severitatea bolii depinde de vârsta gestatională la momentul transmiterii, în majoritatea cazurilor având loc o afectare în special oftalmologică şi neurologică, chiar atunci când infecţia congenitală este asimptomatica.

Dacă mama devine infectată în primul trimestru de sarcină şi nu este tratată, riscul de infecţie la făt este de 14-17% şi afectarea fătului este severă. Aceasta putând fi reprezentată de moartea in utero sau afectare severă a sistemului nervos central (calcificări intracerebrale sau hidrocefalie).

Dacă mama este infectată în trimestrul al treilea, şi nu primeşte tratament, riscul de infecţie este de 59-65% şi afectarea este uşoară sau inaparentă la naştere.

Infecţiile ce apar într-o perioadă de 6 luni înainte de concepţie pot duce la transmitere transplacentară.

Expunerea intrauterină poate duce fie la lipsa de infectare a fătului sau la infecţia sa cu un grad variat de urmări, de la asimptomatic la moartea intrauterină. Aproximativ 30% din fetuşii expuşi devin infectaţi dar majoritatea sunt asimptomatici la naştere. Cu toate acestea, aceşti copii pot dezvolta simptome clinice mai târziu în viaţă.

            Simptomatologia infecţiei la gravidă

Primoinfecţia la o femeie însărcinată, sănătoasă, este asimptomatică în 60% din cazuri sau poate să se manifeste doar prin fatigabilitate, febră uşoară, limfadenopatie (inflamarea ganglionilor limfatici), dureri musculare. Infecţia latentă cu T. Gondii, cu reactivare în timpul sarcinii poate duce la toxoplasmoza congenitală doar la femeile imunocompromise (în general la cele HIV pozitive)

            Simptomatologia toxoplasmozei congenitale

Cum am mai menţionat, simptomatologia bolii congenitale este foarte variată. Nou-născuţii cu toxoplasmoza congenitală acută mor în general în prima lună de viaţă iar infecţiile dobândite postnatal sunt în general mult mai puţin severe.




Dintre simptomele bolii congenitale enumeram:

  • Avort spontan
  • Naştere prematură
  • Moartea fătului in utero
  • Creştere insuficientă intrauterină
  • Crize convulsive
  • Calcificări cerebrale
  • Hidrocefalie
  • Microcefalie
  • Nistagmus
  • Anomalii de tonus muscular
  • Întârziere în dezvoltarea motorie
  • Cecitate (orbire) completă sau parţială datorită corioretinitei
  • Surditate
  • Hepatosplenomegalie
  • Retard mental

Există o triadă clasică ce constă din corioretinită, hidrocefalie şi calcificări intracerebrale dar care nu poate fi diagnostică deoarece un număr mare de cazuri infectate ce nu prezintă aceste  semne ar fi omise.

 

            Diagnosticul

Testarea nivelului anticorpilor IgG (ce arata o infecţie veche) şi IgM (ce arata o infecţie recentă) a femeilor însărcinate este obligatorie.

La femeile la care este demonstrată infecţia se vor efectua:

  • Amniocenteza la 20-24 săptămâni,
  • Ultrasonografie a fătului la 20-24 săptămâni, pentru a detecta semne ale infecţiei congenitale,

La nou-născutul presupus infectat se va efectua:

  • Diagnostic serologic cu determinarea anticorpilor IgG si IgM la o săptămână de la naştere şi repetată peste 2 luni. Creşterea nivelului IgM ce se menţine după prima săptămână de viaţă este un indicator al infecţiei acute.
  • Examinarea RMN este metoda preferată în diagnosticul leziunilor.

 

            Tratamentul toxoplasmozei congenitale

În general nu este necesar tratamentul persoanelor infectate dar asimptomatice cu o vârstă mai mare de 5 ani.

Copii cu toxoplasmoza congenitală confirmată trebuie urmăriţi pentru deficienţe în dezvoltarea psiho-motorie şi trebuie să fie consultaţi oftalmologic periodic.

Tratamentul gravidei cu infecţie acută este controversat deoarece există îndoieli în ceea ce priveşte eficienta acestuia în a reduce riscul infectării fătului şi prevenţia anomaliilor determinate de această boală. Totuşi studiile de până acum au demonstrat o scădere cu 50% a incidenţei infecţiei la copii.

            Prevenirea infecţiei

  • Evitarea consumului de carne crudă sau puţin preparată (sub 60°C), lapte nepasteurizat sau ouă crude.
  • Spălarea mâinilor după ce se atinge carnea crudă sau după contactul cu solul.
  • Spălarea legumelor şi fructelor.
  • Evitarea contactului cu fecalele pisicii.
  • Curăţarea litierei pisicii zilnic.
  • Dezinfectarea resturilor menajere ale pisicii şi a litierei cu apă fiartă timp de 5 minute.
  • Evitarea transfuziilor de sânge de la persoane infectate sau imunocompromise.
  • Protejarea copiilor la locurile de joacă prin metodele mai sus menţionate.

 

            Infecţia şi prevenirea infecţiei la pisici

Cel mai mare număr de oochisturi este produs de pisică până la 1 an, acestea infectându-se după înţărcare când încep să vâneze. Masculii sunt mai expuşi decât femelele. Pisicile ce au fost infectate şi au eliminat oochisturi devin imune şi nu vor mai produce fecale infectate în caz de recontaminare. Totuşi imunitatea aceasta nu persistă toată viaţa pisicii şi reeliminarea de oochisturi poate apărea la 6 ani după prima infecţie.

Testele cele mai utile pentru diagnosticarea infecţiei la pisica sunt cele serologice (din sânge) pentru detectarea anticorpilor IgG sau IgM. Iar detectarea acestora, indica, în general, că perioada de coproeliminare s-a terminat. Cele IgG pozitive sunt imune şi nu vor elimina oochisturi, neprezentând un risc de contaminare pentru stăpâni.

Veterinarii ne asigură că prezenţa unei pisici alături de persoanele cu risc nu trebuie să ducă la eliminarea acesteia din mediu deoarece metodele de igienă mai sus prezentate sunt suficiente pentru a evita contaminarea.

Creşterea pisicilor doar în casă şi hrănirea acestora doar cu alimente comerciale special destinate acestora, determina scăderea infectării lor.

 

Autor:

E-mail:
ana.galamb@mamaresponsabila.ro
Website:

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logata sa poti adauga un comentariu.