Timiditatea la copii – sfaturi utile pentru a-l ajuta sa o depaseasca

30 Oct 2013


La fel ca si in cazul adultilor, unii copii sunt extrovertiti, joviali, neavand nici o problema in a relationa cu ceilalti si in a stabili rapid prietenii, pe cand altii sunt timizi, introvertiti, cu probleme in a interactiona liber cu cei de o seama. De cele mai multe ori, acestia sunt tematori si nu au curaj sa exploreze singuri mediul inconjurator.

In primul rand, incearca sa vezi partea plina a paharului si sa te bucuri ca ai un copil sensibil si mai tacut. De cele mai multe ori, un astfel de copil este mai atent la nevoile celorlalti si va face tot ce ii sta in putinta pentru a-si ajuta semenii. Bucura-te de darul primit si incearca sa il introduci incet in noi grupuri de prieteni sau sa-l obisnuiesti cu situatii noi, respectand ritmul lui propriu.




Totusi, in cazuri de timiditate extrema, in care copilasul tau are probleme de adaptabilitate la scoala sau chiar in medii relaxate, ca cel de la locul de joaca, tu, ca parinte, trebuie sa iei atitudine. Atunci cand, de exemplu iarna, copilul tau nu doreste nici sa iasa la o simpla joaca in zapada cu vecinii de bloc, si prefera o plimbare cu saniuta  doar cu parintii, se prea poate sa aveti o problema. Cu cat mai mult se perpetueaza aceste comportamente, cu atat mai greu va fi ca cel mic sa se schimbe. Timiditatea il va face sa evite diversele intalniri sau grupuri de oameni, si il va incapacita in viata sa de adult. In astfel de cazuri, este bine sa apelezi la ajutor profesionist, pentru ca puiul tau sa nu fie afectat pe viata de aceasta problema.

In schimb, cand copilul tau este timid, dar nu in mod extrem, ofera-i putin timp de acomodare in situatii noi sau cand il introduci in grupuri noi, si vei vedea ca dupa o perioada se va integra si va stabili relatii sociale normale pentru grupa lui de varsta.

Nu uita niciodata ca un copil invata prin exemplu, astfel ca tu poti sa-l ajuti sa-si depaseasca sentimentul de teama.

Pentru a-ti ajuta copilul atunci cand acesta se confrunta cu probleme de timiditate:

–        Inscrie-te la noi activitati pentru timpul liber – un sport, dansuri, activitati hand-made si replica ce faci la aceste ore impreuna cu familia; astfel, el va invata ca este util sa intri in medii noi, pentru a invata lucruri placute si a capata noi aptitudini;

–        Incearca sa ajuti cati mai multi oameni poti; astfel, copilul va invata sa-si invinga timiditatea si sa intre in contact cu oameni noi, daca acestia au nevoie de ajutor;

–        Fii o persoana deschisa, joviala, zambitoare si prietenoasa, el/ea va face la fel; astfel de oameni sunt acceptati mai usor;

–        Asuma-ti riscuri si vorbeste cu copilul tau despre sentimentele pe care le-ai avut in acel moment si cum anume le-ai facut fata; puiutul tau va vedea ca se poate sa treci si prin situatii mai dificile, care-ti inspira initial frica si sa iesi invingator din ele;

–        Atunci cand va intalniti cu diversi oameni, saluta tu primul si initiaza conversatia.





In schimb, niciodata nu:

–        Il face pe copil sa se simta stanjenit in public;

–        Nu il mustra extrem de tare cand face o greseala, mai ales atunci cand da dovada ca incearca sa exploreze lumea si noi prietenii

Atat timp cat nu este extrema, timiditatea copilului tau poate fi infranta cu putina rabdare, o atitudine relaxata si energie pozitiva din partea ta. Inceaca, nu e greu, si pana la urma, copilul tau merita orice efort.

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logata sa poti adauga un comentariu.