Situaţia copiilor în urma divorţului părinţilor

09 Apr 2012


 

Divorţul părinţilor şi situaţia conflictuală din cadrul familiei care însoţeşte de regulă, divorţul sunt resimţite de către copii în mod acut, în primul rând la nivel psihologic.

Astfel, leguitorul regelementează procedura divorţului în mod separat de procedura de drept comun, ca o procedură separată, în cadrul căreia o atenţie deosebită se acordă încredinţării copiilor minori spre creştere şi educare şi stabilirii raporturilor dintre copii şi părinţii divorţaţi, după divorţ, până la împlinirea vârstei de 18 ani.




Actele normative care reglementează aceste probleme sunt Codul de Procedură Civilă şi Codul Civil, în principal, dar şi alte acte normative cu caracter subsecvent din domeniul protecţiei drepturilor copilului.

Modalităţi de desfacere a căsătoriei

Divorţul reprezintă desfacerea căsătoriei şi ea poate avea loc prin mai multe modalităţi. Prima dintre acestea, care nu comportă probleme deosebite este divorţul prin acordul soţilor. Divorţul poate avea loc, atunci când există acordul soţilor, fie prin instanta, fie pe cale administrativă: adică prin serviciul de stare civilă de la ultima locuinţă comună a soţilor sau în faţa notarului public în a cărui circumscripţie au avut soţii ultimul domiciliu comun. A doua modalitate, când din cauza unor motive temeinice relaţiile dintre soţi sunt grav deteriorate, sau ca urmare a unei separaţii de fapt care durează de mai mult de 2 ani, divorţul se poate pronunţa din culpa comuna sau exclusivă a unuia dintre soţi. În fine, divorţul mai poate fi pronunţat dacă starea de sănătate a unuia dintre soţi face imposibilă continuarea căsătoriei.

Când există copii minori

Situatia copiilor in urma divortului parintilor

Atunci când din căsătorie au rezultat copii minori, în prezenţa acordului soţilor, desfacerea căsătoriei poate fi constatată de către notarul public. Acest acord trebuie dat asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, precum şi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

Când din căsătorie au rezultat copii minori desfacerea căsătoriei poate fi pronunţată şi de către instanţa de judecată, care va hotărî şi cu privire la încredinţarea minorilor spre creştere şi educare, conform procedurii speciale prevăzute de Codul de Procedură Civilă.

Instanţa, la cererea unuia dintre soţi, pe calea procedurii ordonanţei preşedenţiale, poate încredinţa copiii minori unuia dintre soţi, pe toata perioada până la finalizarea procesului de divorţ. Ordonanţa preşedenţială este o procedură specială, prevăzută de Codul de Procedură Civilă, care se aplică situaţiilor urgente, a căror soluţionare nu suferă amânare şi care are un caracter vremelnic, temporar, în cazul nostru până la soluţionarea divorţului soţilor.




Instanţa de judecată va hotărî odată cu pronunţarea divorţului şi asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copilului.

Principiul interesului superior al copilului este un principiu deosebit de important, expres consacrat de către legiuitor în Codul Civil, ca un  principiu care guvernează toate măsurile care se iau cu privire la minori. Orice autoritate trebuie să ţină seama de acest principiu şi să acţioneze conform acestuia în măsurile şi acţiunile pe care le întreprinde faţă de copii. Tot conform acestui principiu, procedurile referitoare la copii trebuie să se desfăşoare într-un termen rezonabil, astfel ca relaţiile dintre copil şi familie să nu fie afectate.

Pentru stabilirea raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copii, instanţa va asculta în mod obligatoriu minorii, dacă aceştia au împlinit vârsta de 10 ani. Copii sub 10 ani vor fi ascultaţi, doar dacă instanţa consideră necesar acest lucru, pentru soluţionarea cauzei. În procesul de ascultare a minorului instanţa va ţine cont de efectele psihologice pe care divorţul îl are asupra copilului şi va căuta să protejeze cât mai mult minorul, evitând pe cât posibil întrebări şi rememorări dureroase pentru acesta.

Copilul poate cere să fie ascultat, iar opiniile sale vor fi luate în considerare ţinându-se sema de vârsta şi gradul său de maturitate.

Noul Cod Civil a consacrat ca regulă, exercitarea în comun a autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, în urma divorţului.

Doar pentru motive întemeiate şi cu respectarea principiului interesului superior al copilului instanţa va putea hotărî ca autoritatea părintească să fie încredinţată doar unuia dintre părinţi. Prin motive întemeiate, legiuitorul are în vedere acele situaţii dovedite prin probe, în care unul dintre părinţi, prin comportament, atitudine, situaţie materială ar periclita dezvoltarea şi educarea pe viitor a copilului. În aceste situaţii copilul se va încredinţa spre creştere şi educare şi implicit pentru exercitarea autorităţii părinteşti celuilalt părinte, în mod exclusiv. În această situaţie, părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul are dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare şi de a consimţi sau nu la adopţia acerstora de către alte persoane.

În cazuri excepţionale, instanţa poate hotărî plasamentul copiilor la o rudă sau la o altă persoană sau familie, sau în lipsa acestora la o instituţie de ocrotire. Acestea exercită drepturile şi îndatoririle părinţilor cu privire la persoana minorului.

Locuinţa copilului după divorţ poate fi stabilită prin acordul părinţilor sau în lipsa acestuia de către instanţă, la părintele la care locuieşte în mod statornic, conform interesului său superior. Tot în situaţii excepţionale, locuinţa se poate stabili la bunici, rude, alte persoane sau instituţii de ocrotire.

Aşa cum am arătat, părinţii separaţi de copii au dreptul de avea legături personale cu aceştia. Astfel, se va stabili fie de comun acord de către părinţi, fie de către instanţă, un program de vizitare în cadrul căruia părintele va avea dreptul să petreacă timp cu minorul, să menţină legăturile sufleteşti fireşti cu acesta, iar părintele căruia i s-a încredinţat minorul nu are dreptul să obstrucţioneze aceasta, în caz contrar, putându-se recurge din nou la instanţa de judecată, pentru un nou proces, fie de reîncredinţare a minorului sau de obligare la respectarea programului de vizitare stabilit în procesul de divorţ.

În fine, instanţa stabileşte şi contribuţiile materiale ale părinţilor la cheltuielile de creştere, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, în conformitate cu obligaţia legală de întreţinere pe care părinţii o datorează copiilor lor minori. Acesta se face prin stabilirea unui procent din veniturile părintelui căruia nu i s-a încredinţat copilul, care se vor plăti lunar acestuia. Neîndeplinirea aceastei obligaţii de plată constituie infracţiunea de abandon de familie, prevăzută de Codul Penal, care poate atrage condmnarea la pedepasa cu închisoare.

Aşadar, deşi nu stă în puterea leguitorului să înlăture efectul traumatizant al unui divorţ asupra copiilor, acesta, prin regelemntările legale stabilite, încearcă să gestioneze această relaţie conflictuală numită divorţ, în aşa fel încât dezvoltarea fizică şi psihică a copilului minor care trece prin această experienţă să fie cât mai puţin afectată.

Autor:

E-mail:
Website:

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logata sa poti adauga un comentariu.