Prevederi noi privind stimulentul de inserţie

19 Nov 2012


 

Modificările şi completările aduse de Legea nr. 166/2012, prin care se aprobă O.U.G. nr. 124/2011, se răsfrânge şi asupra stimulentului de inserţie.

În primul rand, acest stimulent de inserţie a fost reglementat în O.U.G. 111/08.12.2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.

Conform acestei reglementări, de acest stimulent beneficiau persoanele care în perioada concediului pentru creşterea copilului până la 1 an obţineau venituri supuse impozitului pe venit, înainte de împlinirea de cãtre copil a vârstei de un an, pentru perioada rãmasã pânã la împlinirea de cãtre copil a vârstei de 2 ani.




Stimulentul de inserţie se mai acorda şi persoanelor beneficiare a concediului de îngrijire a copilului cu handicap în vârstă de până la 3 ani, oricând, pe toatã perioada.

Stimulentul era în cuantum de 500 de lei pe lună.

Se observă că erau excluse de la beneficiul stimulentului de inserţie mamele care optau pentru concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, chiar dacă acestea doreau să se întoarcă la muncă înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani.

Prima modificare a acestortexte de lege s-a efectuat prin O.U.G. nr. 124/2011 care între altele modifica şi O.U.G. 111/08.12.2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, în sensul că stabilea cuantumului stimultentului de inserţie la 1 ISR (indicatorul social de referinţă).

Această primă modificare nu schimba categoria de mame care beneficiau de acest stimulent, menţinând discriminarea creată între mamele care au optat pentru concediul de îngrijire a copilului până la 2 ani faţă de cele care au optat pentru concediul de îngrijire până la 1 an.

Această problemă a fost tranşată în sfârşit prin Legea nr. 166/2012, prin care se aprobă O.U.G. nr. 124/2011 cu modificări şi completări, care menţine cuantumul stimulentului de inserţie la 1 ISR (indicatorul social de referinţă), potrivit căreia, acesta se acordă după cum urmează:

– pentru persoanele care beneficiază de concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară, dacă acestea obţin venituri supuse impozitului înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani;

– pentru persoanele care beneficiază de concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, dacă acestea obţin venituri supuse impozitului, după împlinirea de către copil a vârstei de un an, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către acesta a vârstei de 2 ani;

– pentru persoanele care beneficiază de concediul pentru creşterea copilului cu handicap în vârstă de până la 3 ani, prevăzut la lit. a), oricând, pe toată perioada.




Legea menţine şi dipsoziţia conform căreia în cazul persoanelor care beneficiază de indemnizaţia lunară şi solicită dreptul la stimulent de inserţie, plata acestei indemnizaţii se suspendă.

Pentru anul 2012, ISR (indicatorul social de referinţă) a fost stabilit la o valoare de 500 de ron, prin Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi prin Legea cadru a Asistenţei Sociale nr. 292/2011.

Autor:

E-mail:
Website:

10 Răspunsuri

  1. Mihaela Chiriac (însărcinată)

    Buna ziua,

    Am o nelamurire in ceea ce priveste acordarea stimulentului de insertie. Daca optez pentru acordarea CIC pentru o perioada de 2 ani si decid sa ma intorc la munca cand bebe are 6 luni, mi se acorda stimulentul pentru perioada ramasa pana la implinirea varstei de 2 ani a copilului ?
    Multumesc !

    • MamaResponsabila (însărcinată)

      Avocat Roxana Milchis: Din pacate, nu. Legea este clara cu privire la faptul ca, daca ati optat pentru concediul pentru ingrijirea copilului de 2 ani, puteti sa beneficiati de stimulentul de insertie, numai dupa implinirea de catre copil a varstei de 1 an, si nu mai devreme. Dupa ce copilul implineste 1 an, beneficiati de stimulent, pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani. Textul de lege este acesta: Legea nr.166/2012, art.I, punctul 12. Legea nr.166/2012 este in vigoare din data de 14 octombrie 2012. Daca doriti, puteti sa va informati si de la Agentia judeteana de prestatii sociale de unde domiciliati.

  2. Francesca Francesca28642001 (însărcinată)

    Daca nu optez pentru concediul de crestere a copilului de nici un fel, nici de doi ani, nici de unul, si imediat dupa cele 42 zile obligatorii dupa nastere, imi iau concediu de odihna de 20 zile…pot beneficia de stimulent de insertie imediat ? depunand cererea in decurs de 30 zile? sau ma afecteaza in vreu fel?

    • MamaResponsabila (însărcinată)

      Av. Roxana Milchis:
      Da, beneficiati de stimulent daca depuneti dosarul la primarie in 30 de zile dupa expirarea celor 42 zile (chiar daca va luati un scurt concediu de odihna). Neintrand in concediul de crestere al copilului, contractul dvs de munca nu este suspendat, deci se deruleaza in continuare. Baza legala este Ordinul MMFPS nr.1474/2011, unde scrie asa: “persoana îndreptăţită poate solicita direct stimulentul de inserţie, începând cu ziua următoare celei în care încetează concediul de maternitate, dacă îndeplineşte condiţiile pentru acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Dacă la momentul cererii, persoana solicită de la început stimulentul de inserţie, se consideră că şi-a exprimat opţiunea pentru varianta de concediu/indemnizaţie lunară sau, după caz, stimulent, prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 111/2010. Această opţiune nu mai poate fi modificată pe parcurs, însă persoana poate reveni în concediu de creştere a copilului, până la împlinirea de către acesta a vârstei de un an, cu plata unei indemnizaţii aferente concediului şi poate continua apoi cu stimulentul de inserţie până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, în situaţia în care se reîntoarce la activitatea profesională înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an”.

  3. Doina D (însărcinată)

    Buna ziua,

    Sotul meu a beneficiat de stimulent pana la data de 25.06.2013. El are dreptul la acest stimulent pana la data de 27.07.2013, dar i-a fost suspendat acest drept incepand cu data de 25 iunie intrucat a intrat in concediul de crestere al celui de-al doilea copil. La locul sau de munca i s-a zis ca dreptul la stimulent ramas pana la data de 27 iulie mi se poate transfera mie. Este asa? Si daca da, de ce acte as avea nevoie pentru a obtine stimulentul ramas?

    • MamaResponsabila (însărcinată)

      Av. Roxana Milchis:
      În principiu, da, aveţi dreptul. OUG 111/2010, la art.17(3) spune că dreptul la stimulentul de inserţie se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului şi solicită concediul pentru creşterea celui de-al doilea copil. Art.18(1) spune că acest drept poate fi solicitat şi de către o altă persoană îndreptăţită, dacă îndeplineşte cerinţele prevăzute în OUG 111/2010. Art.18 (2) spune că dreptul se cuvine şi se acordă noului beneficiar de la data suspendării, dacă cererea se depune în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-a produs suspendarea (25 iunie), respectiv de la data cererii, dacă cererea a fost depusă după acest termen. Deci, sub rezerva că dvs însăvă îndepliniţi condiţiile de acordare (stagiu de cotizare, etc), puteţi beneficia. Actele necesare sunt cele standard, pe care le-a depus şi soţul dvs pentru primul copil.

  4. olteanu dana (însărcinată)

    Buna ziua!
    Dupa terminarea concediului de maternitate de 142 zile ,am beneficiat de concediu medical de risc maternal,va rog sa-mi spuneti daca pot beneficia de stimulentul de insertie si care este temeiul legal.Multumesc!

    • MamaResponsabila (însărcinată)

      Av. Roxana Milchis:
      Deduc ca nu ati solicitat concediul si indemnizatia pentru ingrijirea copilului de pana la 2 ani. Daca ati solicitat concediul si indemnizatia pentru ingrijirea copilului de pana la un an, puteti beneficia de stimulent daca veti obtine supuse impozitului (spre exemplu daca va intoarceti la serviciu), inainte de implinirea de catre copil a varstei de un an, pentru perioada ramasa, pana la implinirea de catre copil a varstei de doi ani. Temeiul legal este: articolul 7, aliniatul 2, litera a) din OUG nr.111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copilului si articolul 12, aliniatul 1, litera a) din H.G. nr.52/2011 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr.111/2010. Daca nu v-ati exprimat optiunea de a beneficia de concediu de ingrijire a copilului in varsta de pana la 1 an, va este aplicabil Ordinul Ministrul muncii, familiei si protectiei sociale nr. 1.474/2011, care in Anexa nr.1, spune ca „persoana indreptatita poate solicita direct stimulentul de insertie incepand cu ziua urmatoare celei in care inceteaza concediul de maternitate”; „Daca la momentul cererii, persoana solicita de la inceput stimulentul de insertie, se considera ca si-a exprimat optiunea pentru varianta de concediu de ingrijire a copilului de pana la 1 an”.

  5. Claudia L Claudia L (însărcinată)

    Buna ziua. Doresc sa ma intorc la locul de munca inainte sa implineasca baietelul meu 2 ani (am optat pentru CCC de 2 ani iar copilul are 1 an si jumatate). Interbarea mea este: eu fiind programator am dreptul la stimulentul de insertie de 500 lei (angajatii din IT nu sunt platitori de impozit) ? Multumesc.

  6. LOREDANA LORI (însărcinată)

    Buna ziua!
    Am auzit ca stimulentul de insertie nu se mai acorda incepand cu 1 iunie 2014. Stiti cumva, este adevarat?

    Multumesc anticipat!

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logata sa poti adauga un comentariu.