Paternitatea

04 Feb 2013


 

Legislaţia civilă românească tratează paternitatea în Codul Civil nou, intrat în vigoare la data de 01 octombrie 2011, în cadrul capitolului II, Filiaţia, art. 405 – 450.

Paternitatea reprezintă filiaţia faţă de tată. Tatăl poate fi din căsătorie sau din afara căsătoriei.

Filiaţia faţă de tatăl din căsătorie se stabileşte prin efectul prezumţiei de paternitate.

Filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei se stabileşte prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească.

Prezumţia de paternitate constă în aceea că legea consideră că acel copil născut sau conceput în timpul căsătoriei, are ca tată pe soţul mamei. Este o prezumţie legală relativă, adică poate fi răsturnată prin dovada contrară.




Această paternitate din cadrul căsătoriei, poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.

Este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului dacă în timpul legal al concepţiei, soţul şi mama au stat despărţiţi în fapt.

Timpul legal al concepţiei este considerat ca fiind intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului şi se calculează zi cu zi. Prin mijloace de probă ştiinţifice se poate face dovada concepţiei copilului într-o anumită perioadă din intervalul de timp arătat mai sus sau chiar în afara acestui interval.

Dacă tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaşte pe copil, paternitatea acestuia se poate stabili, aşa cum am arătat mai sus, prin hotărâre judecătorească.

Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele lui de către mamã, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal. Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii copilului.

Acţiunea în stabilirea paternităţii poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsului tată. Prezumţia de paternitate se aplică şi tatălui copilului din afara căsătoriei, dacă se dovedeşte că pretinsul tată a convieţuit cu mama copilului în perioada timpului legal al concepţiei. Prezumţia este înlăturată însă, dacă pretinsul tată dovedeşte că este exclus ca el să îl fi conceput pe copil. Dreptul la acţiunea în stabilirea paternităţii nu se prescrie în timpul vieţii copilului.

O problemă aparte o ocupă în această materie, acţiunile în tăgada paternităţii.

Acţiunea în tăgada paternităţii poate fi pornită de soţul mamei, de mamă, de tatăl biologic, precum şi de copil. Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii acestora.

Acţiunea se introduce de cãtre soţul mamei împotriva copilului; când copilul este decedat acţiunea se porneşte împotriva mamei sale şi, dacã este cazul, a altor moştenitori ai copilului.

Dacă soţul este pus sub interdicţie, acţiunea poate fi pornită de tutorele său, iar în lipsă, de un curator numit de instanţa judecătorească. Mama sau copilul pot introduce acţiunea împotriva soţului. Dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor lui.

În mod corelativ, tatăl biologic poate introduce acţiunea împotriva soţului mamei şi a copilului. Dacă aceştia sunt decedaţi, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor.




Deoarece, aşa cum am arătat prezumţia de paternitate este una relativă, şi soţul mamei poate introduce acţiunea în tăgada paternităţii în termen de 3 ani, care curge fie de la data la care soţul a cunoscut cã este prezumat tată al copilului, fie de la o datã ulterioară, când a aflat că prezumţia nu corespunde realităţii.

Termenul nu curge împotriva soţului pus sub interdicţie judecătorească şi, chiar dacă acţiunea nu a fost pornită de tutore, ea poate fi introdusă de soţ în termen de 3 ani de la data ridicării interdicţiei.
Dacă soţul a murit înainte de împlinirea termenul de 3 ani, fără a porni acţiunea, aceasta poate fi pornită de către moştenitori în termen de un an de la data decesului.

Acţiunea în tăgada paternităţii poate fi pornită de către mamă în termen de 3 ani de la data naşterii copilului, în aceleaşi condiţii ca cele arătate mai sus.

Acţiunea în tăgada paternităţii introdusă de către cel care se pretinde tată biologic poate fi admisă numai dacă acesta face dovada paternităţii sale faţă de copil.

Dreptul la acţiune nu se prescrie în timpul vieţii tatălui biologic. Dacă acesta a decedat, acţiunea poate fi formulată de moştenitorii săi în termen de cel mult un an de la data decesului.
Acţiunea în tăgada paternităţii se porneşte de copil, în timpul minorităţii sale, prin reprezentantul său legal.

Dreptul la acţiune nu se prescrie în timpul vieţii copilului.

Orice persoană interesată poate cere, oricând, instanţei să constate că nu sunt întrunite condiţiile pentru ca prezumţia de paternitate să se aplice unui copil înregistrat în actele de stare civilă ca fiind născut din căsătorie.

Autor:

E-mail:
Website:

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logata sa poti adauga un comentariu.