Parenting-ul pe Glob

24 Oct 2012


 

Invitata fiind acasa la una dintre mamicile expate pe care le-am cunoscut in Bucuresti, am avut ocazia sa constat cat de mult ne conteaza cultura in care am crescut in ceea ce priveste practicile de parenting: se facuse ora 23.30 si ea isi intretinea gratioasa oaspetii cu fetita de 2 ani pe sold. Cea mica era vioaie si se bucura de casa plina si de fetele noi si prietenoase. Chiar si eu, deschisa si toleranta cum imi place sa cred ca sunt, nu m-am putut abtine sa nu o intreb la ce ora o culca pe cea mica de obicei, banuind ca este, totusi, o exceptie prilejuita de ocazia sociala faptul ca cea mica era inca treaza la ora aceea tarzie. Zambind Marta mi-a raspuns ca ora de culcare e dupa 11 si ca stie ca e o ora care pare prea tarzie pentru vestici insa pentru ea si familia ei din Cuba, asa este normal. Apoi mi-a explicat ca in Cuba, ca in mai toate tarile cu climat cald, oamenii traiesc noaptea, deoarece atunci se mai racoreste; astfel ca atat adultii cat si copiii au obligatoriu o siesta odihnitoare de aproximativ 2 ore dupa masa de pranz cand caldura este mai mare si apoi stau pana tarziu noaptea, chiar si copiii mici.




Acest program este atat de profund integrat in stilul de viata al popoarelor care traiesc in zone calde incat este integrat pana si in orarul de functionare al institutiilor – in Grecia spre exemplu atat magazinele cat si institutiile statului au o pauza de 3 ore de la ora 14 la 17, interval care permite luarea mesei in tihna si chiar si o mica siesta. Si in Grecia ca si in vecinele sale mediteraneene Italia si Spania, seara oamenii ies in oras, se plimba si iau masa pana aproape de miezul noptii alaturi de copiii lor (nu e neobisnuit sa vezi taverne cu mese in aer liber langa care sunt parcate carucioare cu copii). Ei cresc astfel si este normal sa fie asa din moment ce vor deveni adulti ce vor duce mai departe acest stil de viata.

Evident exista niste principii universal valabile de parenting: toti copiii au nevoie de suficient somn, hrana si ingrijire ca sa se dezvolte asa cum trebuie. Dar este incredibil cum mai departe de aceste principii general valabile apar o serie de diferente notabile in ceea ce priveste modul in care ne crestem copiii. Daca meridionalii de pe glob se bucura alaturi de copiii lor de racoarea noptii, popoarele de origine saxona prefera sa isi culce devreme copiii si sa se bucure de ceea ce numesc ei ‘timpul de oameni mari’, fara grija copiilor. Tot ei isi cresc copiii in spirit independent si le dau sarcini casnice de indeplinit inca de la varsta gradinitiei pe cand meridionalii practica un parenting hiperprotectiv, in ideea ca cei mici trebuie sa se bucure de o copilarie fara responsabilitati cu iz de maturitate, ca au timp destul sa aiba griji cand vor creste.




"... chinezii isi invata copiii sa faca la olita inca de la 6 luni de viata cu ajutorul unor pantaloni speciali necusuti intre picioare si care permit bebelusului acces imediat la olita prevenind totodata murdarirea hainelor."

La fel, daca vesticii sar imediat ca sa desparta copiii atunci cand se iau la bataie, parintii si profesorii japonezi in schimb nu intervin lasandu-i pe cei mici sa isi rezolve singuri conflictele, avand convingerea ca astfel copiii vor invata mai bine sa traiasca in grup. Tot la capitolul diferentelor intre Est si Vest, daca parintii vestici incep sa se preocupe de renuntarea la scutec dupa varsta de 18 luni, chinezii isi invata copiii sa faca la olita inca de la 6 luni de viata cu ajutorul unor pantaloni speciali necusuti intre picioare si care permit bebelusului acces imediat la olita prevenind totodata murdarirea hainelor. Iar daca vine vorba despre rolul mamei ca parinte-principal, asa cum este el traditional definit in lumea vestica, ei bine intr-un trib african de pigmei Aka, tatal este cel care poarta tot timpul copilul intr-un sling, chiar si atunci cand merge la vantoare.

 

M-a uimit si m-a pus pe ganduri si preconceptia vesticilor ca de cei mici trebuie intotdeauna sa aiba grija un adult responsabil; la polinezieni, din momentul in care copii invata sa mearga singuri, ei sunt lasati in grija unui grup de copii mai mari care asftel invata sa fie responsabili – si uimitor este ca rata de accidente pe care le patesc cei mici aflati in grija altor copii mai mari nu o depaseste pe cea din lumea vestica unde copii sunt supravegheati si ingrijiti de adulti. Inutil de adaugat ca polinezienii invata sa fie parinti buni inca din copilarie si asta nu inseamna ca isi irosesc copilaria. Ideea de copil competent este abia explorata de noi in timp ce la alte popoare ea este aplicata cu naturalete si fara efecte daunatoare (aici nu ne referim la practicile abuzive unde copiii sunt fortati sa munceasca sau unde fetitele sunt casatorite cu forta de la varsta prescolara).

 

Un alt subiect unde exista diferente notabile in conceptii este traiul alaturi de familia biologica – daca vesticii cred ca sangele nu se face apa, iar adoptia este o practica mai mult sau mai putin exceptionala, africanii din Benin practica un soi de adoptie sociala pe scara larga in sensul in care copiii arareori sunt educati de familia biologica. Africanii din Benin cred ca parintii biologici sunt inclinati sa fie indulgenti cu propriii copii si de aceea copiii sunt educati si invatati norme sociale de catre parinti-vitregi, in ideea ca acestia sunt indeajuns de detasati emotional ca sa poata sa-si impuna autoritatea in fata copiilor. Peste 30% din copiii care traiesc in aceasta zona beneficiaza de ingrijirea si educatia primita de la parinti-vitregi.

 

Iar daca vorbim despre obiceiuri alimentare, este cat se poate de surprinzator sa vezi cum copiii altora sunt hraniti cu alimente care in cultura noastra sunt tabuizate (ardei iute si alte condimente tari, carne cruda chiar si de peste, etc.) in virturea faptului ca acele alimente sunt consumate traditional de parintii lor. Copiii mexicancelor cresc la fel de sanatosi ca si cei ai romancelor, desi ei sunt diversificati cu mancare picanta si chiar sug lapte iute de la pieptul mamelor lor care, la randul lor, mananca mult chili. Bebelusii eschimosilor primesc o supa facuta din apa calda si grasime de balena dizolvata atunci cand mamele lor doresc sa ii intarce pentru ca gustul acestei supe seamana cu gustul laptelui matern aromat cu peste pe care l-au primit la san.

 

De cand cu globalizarea, libertatea de miscare de comunicare pe Internet nu ma indoiesc ca stilurile noastre de parenting vor suferi schimbari majore – insa oare in ce masura va ramane intact acest miez de principii de parenting determinate de conditiile culturale si geografice din care provenim noi si stramosii nostrii si care par sa fi intrat in ADN-ul nostru de parinti?

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logata sa poti adauga un comentariu.