Nasterea Ideala: Echilibrul dintre Proiectie Pozitiva si Flexibilitate

28 Jun 2012


 
Esti pe cale de a deveni mama si faci toti pasii corecti: te informezi temeinic si corect, te pregatesti fizic si psihic, discuti cu mame experimentate si mai ales, stii cum vrei sa nasti.

Desi, in mod rational intelegi ca nu poti sa stii cum te vei simti in timpul nasterii, ti-ai inchipuit deja scenariul si il repeti in mintea ta, sigura ca iti vei planifica in acest mod si experienta reala, atunci cand se va intampla.

Faci totul corect, insa nu uita sa te mentii, totusi, flexibila in asteptarile tale. Nu uita ca, desi ajuta mult sa vorbesti cu alte mame care au nascut pentru ca ele sa iti impartaseasca din experienta lor, fiecare femeie are o experienta de nastere diferita si, mai mult, chiar pentru aceeasi femeie fiecare experienta este diferita la fiecare nastere.



Nasterea este un fenomen fiziologic, dar contine intotdeauna un element imprevizibil

Nasterea Ideala: Echilibrul dintre Proiectie Pozitiva si Flexibilitate

Un act fiziologic bine calibrat de natura, el se petrece de cele mai multe ori fara niciun fel de  probleme (in peste 70% din cazuri spune Organizatia Mondiala a Sanatatii) –  insa, in cca. 30% din cazuri  nasterea are nevoie de ajutor, iar in aproximativ jumatate din aceste cazuri este nevoie de operatie cezariana. Nu de putine ori am vazut viitoare mamici care si-au dorit un anumit tip de nastere, s-au pregatit temeinic pentru asta, insa, din motive care tin de acel element imprevizibil al nasterii, au ajuns sa nasca in cu totul alt mod, ceea ce le-a afectat profund.

 

Un studiu arata ca mamele care au fost dezamagite de experienta nasterii pot suferi de depresie si chiar pot prezenta simptome de soc post-traumatic. Acelasi studiu arata, insa, ca mamele care au un nivel ridicat al asteptarilor in legatura cu nasterea au mai mici sanse sa fie dezamagite de experienta nasterii in sine decat cele care au expectante scazute. In plus, studiul arata, inca o data, ca un factor esential in modul in care o femeie traieste experienta nasterii este nivelul ridicat de informatie si control pe care le are mama-in-devenire.

Insa, tocmai aceste doua avantaje, informatia si controlul, tind sa devina contra-productive atunci cand mama devine obsesiva in legatura cu modul in care isi doreste sa nasca. Cand o femeie nu mai este dispusa sa accepte acel element imprevizibil al nasterii si nu mai mentine doza necesara de flexibilitate pentru a-si putea ajusta expectantele in cazul in care nasterea poate devia de la dorintele si planul sau, atunci apare riscul major ca, odata traita, experienta nasterii sa fie dezamagitoare.

Nu ma voi referi acum la nasterile care nu se petrec asa cum trebuie din cauza neajunsurilor sistemului medical romanesc sau a inflexibilitatii multor cadre medicale care nu cunosc sau nu vor sa cunoasca drepturile femeii la nastere. Ma refer strict la acele situatii in care, cu adevarat, nasterea se petrece altfel decat isi doreste mama, insa din motive intemeiate legate de acel element-surpriza pe care orice nastere il presupune.



 Cum se poate manifesta elementul surpriza pe care il presupune fiecare nastere

Cunosc astfel de experiente crunte impartasite de mame care si-au dorit din tot sufletul o nastere naturala si, din pricina unei complicatii reale, au avut nevoie de operatie cezariana. Fiind femei cu capul pe umeri, au inteles din punct de vedere rational necesitatea procedurii pentru siguranta lor si a bebelusilor lor – insa emotional, au suferit enorm. Au trait sentimentul dezamagirii, au simtit ca propriul corp le-a tradat.

 

Cunosc femei care si-au proiectat o nastere naturala usoara si au avut parte de o nastere naturala insa una grea, cu un travaliu lung si mult mai dureros decat isi inchipuisera vreodata. Psihicul lor a avut nevoie de mult mai multe luni ca sa isi revina decat a avut nevoie corpul lor.

 

Stiu  femei care isi doreau nastere prin operatie cezariana, se pregatisera pentru asta si aveau si o data planificata – numai ca au intrat intr-un travaliu rapid si pana sa ajunga pe masa de operatie, au nascut natural. Adevarul este ca dintre acestea sunt foarte putine care regreta cu adevarat ca au nascut natural in loc sa aiba parte de cezariana pe care si-o planificasera crezand ca e asa e mai usor.

 

Stiu deasmenea am intalnit nenumarate mamici care au nascut prin operatie cezariana si au fost extrem de afectate de greutatea cu care s-au refacut fizic dupa aceasta procedura. Luni de zile au suferit, iar acum isi impartasesc experienta tuturor viitoarelor mame care declara ca isi doresc operatie cezariana fara indicatie medicala pentru ca isi inchipuie ca, asa, nasterea va fi mai usoara.

 

Stiu si cateva femei vanjoase care se pregatesc cu curaj pentru o nastere oricat de grea si care nasc mai usor decat isi imaginasera vreodata (eu sunt una dintre ele). La a doua nastere, cand trecusem deja prin durerile facerii si stiam cat de cat la ce sa ma astept, am avut surpriza sa am o nastere precipitata extrem de rapida si indecent de usoara (am avut un travaliu activ de 15 minute si in total…3 contractii dureroase). Ei bine, va pot spune cu mana pe inima ca am nascut atat de rapid si de usor incat efectiv m-am simtit furata de experienta nasterii. Ma uitam uimita la bebelusul meu si ma intrebam “Asta a fost tot?!? Pai stii tu ce pregatire prenatala de exceptie am eu?!?”. Zile intregi dupa nasterea aceasta rupta din desen-animate aveam senzatia ca inca nu am nascut, ca merit totusi o experienta mai edificatoare, ceva sa ma puna cu adevarat la incercare.  O buna amica facea haz de mine si imi zicea: “Ana draga, tu esti Chuck Norris al nasterii – te oftici ca ai nascut prea usor.” In fine, m-am impacat cu gandul ca asta a fost si am inceput sa apreciez aceasta experienta asa cum a fost ea.

Insa daca este un lucru pe care il recomand tuturor mamelor este sa se informeze temeinic despre fiziologia nasterii si despre cele mai des intalnite complicatii deoarece, daca experienta nasterii in sine este diferita si extrem de subiectiva pentru fiecare femeie, totusi, mecanismele fiziologice ale nasterii (si deviatiile de la ele) sunt, totusi, aceleasi pentru toate femeile. Odata cunoscute aceste procese, o femeie poate sa inteleaga nasterea atunci cand o traieste si sa accepte mai usor o experienta diferita fata de cea pe care si-o dorea. Eu, spre exemplu, am inteles ca experienta mea de nastere ultra-usoara se numeste Reflexul de ejectie materno-fetala si este documentat in practica obstetrica. Asta m-a ajutat sa inteleg experienta si sa o apreciez ca atare.

In plus, incurajez femeile sa se foloseasca cu discernament de gandirea pozitiva si sa isi proiecteze scenariul nasterii asa cum si-o doresc ele insa sa mentina intotdeauna  acea doza de flexibilitate care sa le permita sa se bucure si de o nastere altfel decat isi proiectasera.

Iar daca, totusi, traiesc o dezamagire in ceea ce priveste experienta nasterii sa nu sufere in tacere si sa apeleze la cei dragi si mai ales la un psiholog care sa le ajute sa faca pace cu experienta.

 

Este un echilibru greu de atins intre proiectia a ceea ce ne dorim sa traim la nastere si flexibilitatea pe care trebuie totusi sa o avem pentru a fi cu adevarat pregatite pentru nastere, asa cum este ea defapt. Cred, insa, ca pentru o buna pregatire prenatala trebuie sa incercam sa mentinem acest echilibru.

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logata sa poti adauga un comentariu.