Livretul de familie

17 Aug 2012


 

Livretul de familie este reglementat prin Hotărârea de Guvern nr.495/1997. Conform acestui act normativ, livretul de familie este documentul care cuprinde principalele date cu privire la componenţa familiei, filiaţia copiilor şi situaţia lor juridică faţă de reprezentanţii lor legali, făcând dovada legală a acestor date. Este netransmisibil şi serveşte la acordarea drepturilor reglementate prin lege.

Livretul de familie este necesar ca act doveditor, în cele mai diverse situaţii, cum ar fi: pentru dosarul de acordare indemnizaţie de creştere pentru copil, dosarul pentru acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei, pentru ajutorul social, pentru acordarea asisţentei extrajudiciare gratuite, pentru acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi facilităţi pentru plata energiei termice, pentru acordarea alocaţiei de stat pentru copii, acordarea drepturilor pentru persoanele cu handicap, acordarea tichetelor cadou şi tichetelor de creşă, chestiuni referitoare la protecţia copilului, pentru acordarea drepturilor de asigurări sociale altele decât pensiile, etc.




 

Actele necesare pentru eliberarea livretului de familie sunt următoarele:

–          Cerere tip, care se primeşte la solicitarea livretului de familie;

–          Actele de identitate ale soţilor (original şi copie);

–          Certificatul de căsătorie (original şi copie);

–          Certificatele de naştere ale copiilor minori (original şi copie), dacă e cazul;

–          Actul de identitate pentru copii mai mari de 14 ani (copie), dacă e cazul;

–          Sentinţă de divorţ, adopţie (copie), daca e cazul.

Livretul de familie se eliberează cu ocazia oficierii căsătoriei sau la cerere. Actualizarea datelor din livretul de familie este obligatorie şi se face de către serviciul de stare civilă, la cererea reprezentantului familiei, pentru orice situaţie aparută ulterior emiterii documentului care se refera la naşterea unui copil, decesul unei persoane din familie, schimbarea numelui sau a prenumelui.

Înscrierile în livretul de familie se fac numai de către serviciul de stare civilă al consiliului local în a cărui rază teritorială are domiciliul reprezentantul familiei.

În situaţia desfacerii căsătoriei prin divorţ sau a anulării acesteia, livretul de familie se retrage şi se anulează, eliberându-se un nou livret de familie părintelui căruia i-au fost încredinţaţi copiii sau, după caz, ambilor părinţi când aceştia formează fiecare o familie împreună cu copiii încredintaţi.

Mama sau tatăl care nu sunt căsătoriţi primesc livret de familie dacă se regăsesc într-una din umătoarele situaţii: este persoană singură, necăsătorită, văduvă sau divorţată şi copiii acesteia domiciliază cu ea si se află în întreţinerea sa.




În caz de pierdere, furt, deteriorare sau distrugere, serviciul de stare civilă al consiliului local eliberează un duplicat al livretului de familie, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a reprezentantului familiei.

Conform dispoziţiilor legale, reprezentantul familiei are următoarele obligaţii cu privire la livretul de familie: să îl păstreze şi să evite pierderea, distrugerea sau deteriorarea; să nu îl încredinţeze persoanelor neautorizate ori să îl dea spre păstrare sau în gaj; să nu facă modificări, adaugări sau menţiuni din proprie iniţiativă; să solicite, în scris, la serviciul de stare civilă al consiliului local din raza teritorială de domiciliu, acordarea unui duplicat în cazul pierderii, distrugerii sau deteriorării; să anunţe, în scris, în cel mult 15 zile, la serviciul de stare civilă al consiliului local din raza teritorială de domiciliu, schimbările de natură să conducă la modificarea dreptului la alocaţia suplimentară pentru familiile cu copii.

Autor:

E-mail:
Website:

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logata sa poti adauga un comentariu.