Fenomenul nasterii intre minte si corp

16 Jul 2013


Ştim cu toţii că mintea şi corpul nostru sunt sisteme interconectate şi interdependente. Gândurile pe care le avem, emoţiile pe care le simţim ne afectează întru totul felul în care ne simţim din punct de vedere fizic atât în situaţii curente din viaţa de zi cu zi dar şi în ceea ce priveşte situaţii mai specific şi felul în care reacţionăm la durere. Este valabil şi contrariul acestei teorii: cu cât îţi îngrijeşti mai mult propriul corp şi încerci să te respecţi mai mult din acest punct de vedere, cu atât ai o stare emoţională mai bună. Extrapolând la perioada sarcinii şi a naşterii, ideea pe care vrem să o transmitem este cea conform căreia tu, ca femeie, îţi poţi controla într-o anumită măsură intensitatea durerii pe care o simţi la naştere.

Durerea are două componente:




1. Cea mecanică/fizică, adică ce se produce efectiv în organism – proces care este similar în cazul tuturor persoanelor;

2. Cea psihologică, care dă intensitatea durerii. Acesta este motivul pentru care, în situaţiile relative similar, oamenii simt durerea la o intensitate diferită.

Astfel, felul în care gândim ne poate atât reduce în intensitate, cât şi creşte în intensitate durerea fizică. Studiile arată faptul că emoţiile, sub forma biochimică – de exemplu, endorfină, acţionează ca un fel de mesager intern care transmite informaţii de la creier către restul organelor. Astfel, când corpul nostru este relaxat, produce o cantitate mai mare de endorfine, permite şi eliberarea altor substanţe în organism, toate ajutând femeia să aibă o naştere mai uşoară şi mai rapidă.

Pare simplu, nu-i aşa? Ei bine nu este! Ştim că naşterea este un eveniment care se petrece de când lumea dar, cu timpul şi cu acumularea de cunoştinţe cu privire la acest proces am început să ne dăm seama mult mai exact ce se întâmplă cu corpul nostru, motiv pentru care şi îngrijorările au început să fie pe măsură (mergem, din păcate, pe ideea: cu cât ştim mai multe, cu atât avem mai multe frici şi probleme).

Primul pas pe care trebuie să îl faceţi este să nu va create aşteptări cu privire la ce va urma. Cu cât vă gândiţi mai mult, înainte de naştere, că vă va durea şi că va fi rău, cu atât mai rău va fi (Anton & David, 2012). Practice studiile arată că dacă ne gândim în termini negative şi ne imaginăm naşterea că pe o durere foarte mare, vom simţit această durere pe care noi ne-o imaginăm, pe când dacă privim naştere ca pe un eveniment de viaţă, care nu este plăcut dar este spectaculos şi unic prin natura lui, creştem foarte tare şansele ca naşterea să decurgă cu o intensitate mai redusă a durerii.

Al doilea pas este să vă folosiţi imaginaţia pentru a vă pregăti pentru naştere încă din trimestrul doi de sarcină.

Acest exerciţiu poate fi făcut în două moduri:




1. Fie pentru a vă concentra pe respiraţie, pe tehnici generale de relaxare

2. Fie pe a face exerciţii în imaginar care să vă ducă la o dilatare mai rapidă.

Tehnicile pot fi folosite împreună sau separat dar ambele au ca scop reducerea, prin intermediul mentalului, a intensităţii durerii. Cu cât le folosiţi mai des (o dată de două ori pe zi câte 10 minute), cu atât creierul învaţă procesul mai repede şi apare starea de relaxare mai repede.

Al treilea pas este ca atunci când intraţi în travaliu să vă concentraţi pe tot ce aţi învăţat în timpul relaxărilor făcute anterior şi să aplicaţi tehnicile respective.

Al patrulea pas, dacă travaliul este unul mai lung şi sunteţi conectate la un aparat de monitorizare, încercaţi să identificaţi tipare de funcţionare ale dumneavoastră şi ale bebeluşului pentru a nu va lua nimic prin surprindere (de exemplu, în momentul în care auziţi la aparatul de monitorizare a bebeluşului că îi creşte pulsul, puteţi să vă aşteptaţi la o nouă contracţie).

Sarcina este un eveniment miraculos! Beneficiile naşterii naturale, în cazul în care aceasta este posibilă, sunt nenumărate atât în cazul copilului, cât şi al dumneavoastră. Încercaţi să nu renunţaţi la ea!

 

O naştere uşoară, cu drag!

Autor:

Psihoterapeut Specialist, Psiholog Clinician si Managing Partner la PsyLife Clinic

E-mail:
antonadinaraluca@gmail.com
Website:
http://psylife.ro/

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logata sa poti adauga un comentariu.