Dezvoltarea bebelusului de la 0 la 3 luni

05 Mar 2012


Cum se dezvolta bebelusul de la 0 la 3 luni

Esti  de 3 luni mămică? Cu siguranță stilul de viață ti s-a schimbat deja iar venirea pe lume a celui mic a fost o necunoscută, atât pentru tine cât și pentru el. Adaptarea este starea ce caracterizează această perioadă. Vă faceți programul împreună și încercați să vă adaptați pentru a avea o bună colaborare și comunicare de acum înainte, cu toate că la început doar tu te exprimai verbal. Deși nu se pot încă exprima, bebelușii transmit diverse semnale, în momentele cheie când sunt obosiți, înfometați sau vor să fie schimbați, trebuie doar să fii atentă și să descifrezi mesajul. Ei învață în permanență, iar rolul părinților este de a îndruma. La început, pentru copil totul este nou și înfricoșător, orice zgomot, miros, atingere, în afară de atingerea mamei. Dezvoltarea celui mic se face în ansamblu și cuprinde toate aspectele, dar și la vârsta cuprinsă între 0-3 luni putem să vorbim despre dezvoltarea din punct de vedere emoțional și social. Aceasta se caracterizează prin faptul că bebelușii nu înțeleg deocamdată ce se întâmplă în jurul lor, ei nu știu că persoanele din jurul lor sunt oameni. Sunt fericiți atunci când sunt hrăniți, dar nu știu ce este fericirea.




Se liniștesc când aud vocea parinţilor, simt discomfort în momentul în care le este foame, dar știu ce simt și mai ales că ei sunt cei care simt. De exemplu, în momentul în care aud voci mai ridicate, gălăgie și se sperie, nu conștientizează că nu ei au produs zgomotele.

Bebelus 0-3 luni

Dezvoltarea bebelusului de la 0 la 3 luni - www.fotografiidefamilie.ro

Fața umană este prima și cea mai importantă formă pe care ei o învață, împreună cu suntele vocii, cu toate că noi avem senzatia că ei nu ne înțeleg. Chiar și cel mai obosit și somnoros bebeluș va manifesta interes pentru fața sau vocea voastră.

Expunerea la prea mulți stimuli (diverse sunete, culori, forme, senzații tactile) pe care ei momentan nu îi înțeleg poate să fie copleșitoare.

Dezvoltarea psihomotorie constituie suma tuturor deprinderilor care permit copilului să se elibereze de dependența față de adult și să se integreze în lumea care îl înconjoară, dându-i posibilitatea să se miște, să înțeleagă și să fie înțeles.

Comportamentul bebelușului de la 0 la 3 luni:

–          Zâmbește la vederea chipului uman, auzul vocilor sau alți stimuli care îi plac;

–          Recunoaște vocea mamei și își întoarce privirea spre direția de unde provinde vocea;

–          Reușește să emită vocale, gângurește;

–          Are obiceiuri constant;

–          Întins pe spate, își ridică capul;

–          Culcat pe burtă, se ridică sprijinindu-se pe antebrațe; pus pe spate își indoaie genunchii;

–          Încearcă să se rostogolească din poziția culcat pe spate în poziția culcat pe burtă;

–          Încearcă să prindă obiecte;

–          Devine agitat la vederea mâncării, este vioi, mișcă mânuțele, picioarele ;

–          Devine agitat când i se ia obiectul care îi place




Această dezvoltare este influențată de mai mulți factori: constituție, ereditate, sănătate, ambient, elemente datorită cărora copilul poate fi mai precoce în ceea ce privește limbajul sau mersul. Mamele nu trebuie sa se sperie dacă bebelușii lor nu urmează în mod riguros toate etapele cum sunt prezentate în diverse statistici. Mama trebuie să observe în mod constant progresle micuțului, trebuie avut în vedere faptul că nu este un maraton, este o dezvoltare progresivă, constantă și diferită la fiecare bebeluș în parte.

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logata sa poti adauga un comentariu.