Despre copii obraznici şi copii cuminţi – ce trebuie să ştie părinţii

16 Feb 2012


Obrăznicia şi cuminţenia copiilor – o problema a părinţilor

Atât obrăznicia cât şi cuminţeniacopiilorsunt denumiri prin care părinţii cataloghează comportamentele copiilor din perspectiva adecvării acestor comportamente la anumite aşteptări şi standarde pe care părinţii le au. Ambele tipuri de comportament semnalizeaza de fapt anumite mesaje pe care copiii încearcă să le transmită părinţilor lor. În cele din urma, din perspectiva comportamentală, nu există copii obraznici şi copii cuminţi, ci doar comportamente prin care copiii semnalizeaza anumite stări părinţilor. În cele ce urmează, vom încerca să înţelegem mecanismele prin care tu ca părinte reacţionezi la comportamentul copilului şi cum să evităm conflictele în asemenea situaţii.




Dacă părinţii ar şti numai câtă bătaie de cap provoacă termenul “obrăznicie” în familii! Gândind din punct de vedere al copiilor, a fi obraznic nu atrage după sine doar necazuri pentru copii, evident, însă provoacă şi probleme inutile părinţilorlor.

De ce se întâmpla acest lucru? Ce greşeşti când gândeşti şi afirmi că ai un copil obraznic? Fiecare părinte greşeşte.

Copii obraznici-copii cuminti

Despre copii obraznici şi copii cuminţi – ce trebuie să ştie părinţii

De ce spunem că un copil este obraznic?

De fapt, originea conceptului de copil obraznic este atât de înrădăcinată în istorie, încât mă îndoiesc că cineva ştie când şi de ce a apărut. Este atât de obişnuit, încât nimeni nu se gândeşte să îlpună la îndoială.

Destul de straniu, termenul de obrăznicie este aplicat aproape exclusiv copiilor – şi aproape niciodată adulţilor, prietenilor, soţilor. Aţi auzit vreodată pe cineva spunând, “Soţulmeu a fost obraznic ieri, ” “Mi-am scos prietena la masă şi m-am enervate atât de tare că a fost obraznică, ” “Membrii echipei mele au fost obraznici” sau “Invitaţii noştri au fost obraznici la petrecerea noastră de seara trecută”? Prin urmare, se pare că doar copiii sunt consideraţi obraznici.

Deci, obrăznicia este un termen ce face parte din “limbajul părinţilor”, care cumva este în strânsă legătură cu modul în care părinţii şi-au închipuit odrasla. Părinţii spun că un copil nu este cuminte atunci când acţiunile sale (sau comportamentul lui) sunt contrare modului în care părinţii consideră că acesta ar fi trebuit să se comporte. Mai exact, obrăznicia este comportamentul care are, să spunem aşa, consecinţe nefaste pentru părinte.

Obrăznicie = Copilul face ceva ce este rău pentru părinte.

Pe de altă parte, atunci când copilul are un comportament fără consecinţe nefaste pentru părinte, copilul respective este descries ca fiind “cuminte”.




“Dan a fost mereu cuminte în magazin”; “Încercăm să ne învăţăm copiii să fie cuminţi”; “Fii cuminte!”.

Acum avem:

Cuminţenie = Copilul face ceva ce este acceptabil pentru părinte.

Obraznicia si cumintenia sunt semnale comportamentale catre parinti

Viaţa familiala ar fi mai puţin exasperantă pentru părinţi şi mai plăcută pentru copii dacă părinţii ar accepta aceste principii fundamentale în ceea ce priveşte copiii:

Principiul 1:

Ca şi adulţii, copiii au necesităţi fundamentale importante pentru ei şi ei încearcă în permanenţă să îşi satisfacă aceste necesităţi, procedând într-un anumit fel.

Principiul 2:

Copiii nu sunt obraznici. Comportamentele lor sunt simple acţiuni pe care au decis să le întreprindă pentru satisfacerea acestor necesităţi importante.

Aceste principii sugerează că toate acţiunile copiilor sunt comportamente. Din acest punct de vedere, toată ziua un copil se comportă bine, şi din acelaşi motiv, toate celelalte fiinţe se angajează în comportamente – acestea încearcă să obţină satisfacerea necesităţilor acestora.

Dar, oricum, aceasta nu înseamnă că părinţii vor accepta toate comportamentele în care se angajează copiii lor. Nici nu ar trebuisă se aştepte la aceasta, deoarece copiii sunt nevoiţi să facă lucruri ce uneori produc consecinţe inacceptabile pentru părinţii lor. Copiii pot fi gălăgioşi şi distructivi, te fac să întârzii când te grăbeşti, te sâcâie când ai nevoie de linişte, te fac să munceşti mai mult, întorc casa pe dos, îţi întrerup conversaţiile şi îţi strică lucrurile de valoare.

Gândeşte-te la aceste de comportamente astfel: acestea sunt comportamente în care copiii se angajează pentru a-şi satisface necesităţile. În cazul în care, în acelaşi timp, se întâmplă ca acestea să stea în calea ta, nu înseamnă că aceşti copii sunt obraznici. Mai degrabă, modul lor special de a se comporta este inacceptabil pentru tine.

Nu interpreta ca şi cum copiii ar încerca să îţi facă ceva ţie personal – aceştia doar încearcă să facă ceva pentru ei. Şi acest fapt nu îi transform în copii răi sau copii obraznici. În schimb, îţi poate face ţie probleme.

Cum sa interpretezi semnalele comportamentale ale copiilor?

De exemplu, un copil mic plânge pentru că îi este foame sau frig ori îl doare ceva. Ceva nu este în regulă; organismul acestuia are nevoie de ceva. Comportamentul copilului de a plânge este modalitatea prin care acesta spune, “Ajutor.” De fapt, un astfel de comportament trebuie considerat ca fiind adecvat (“bun”), deoarece plânsul poate să determine oferirea ajutorului necesar copilului. Atunci când copilul este văzut că o fiinţă care face ceva adecvat pentru a-şi satisface necesităţile, nu se poate spune că acesta nu se comportă bine.

Dacă părinţii ar şterge cuvântul “obrăznicie” din vocabularul lor, aceştia s-ar simţi mult mai rar critici şi furioşi. Prin urmare, aceştia nu ar mai simţi nevoia aplicării unei pedepse. Dar, toţi părinţii trebuie să înveţe anumite metode eficiente pentru modificarea comportamentelor ce constituie obstacole în calea satisfacerii necesităţilor şi ce provoacă probleme, însă etichetarea copilului ca fiind obraznic, nu este una dintre acestea.

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logata sa poti adauga un comentariu.