Cum si cand folosim suzeta? Sfaturi utile pentru proaspata mamica (partea I)

06 Mar 2014


În calitate de părinte, liniștirea copilului este una dintre priorități, iar folosirea suzetei este deseori utilă. Unii copii se liniștesc ușor atunci când sunt legănați sau îmbrățișați iar suptul este o activitate asociată doar cu alimentația. Dar alți copii își doresc să sugă chiar și între mese și atunci suzeta ne este de mare ajutor. Suptul este un reflex cu care copilul se naște și care îi dă un sentiment de liniștire prin declanșarea secreției unor substanțe la nivelul creierului. Și dacă nu are suzeta la îndemână copilul va folosi degetul – campionul fiind degetul mare. Și dacă suzeta poate ”pleca departe de copil, pentru ca acum este mare”, degetul este întotdeauna la îndemână, indiferent de vârsta.




Atunci când copilul plânge, asigură-te că cel mic nu este agitat pentru că este ud, vrea lapte, îi e frig sau e bolnav sau este pur și simplu plictisit și vrea să te joci cu el! Verifică aceste lucruri înainte de a-i oferi suzeta și nu-l obliga să o ia dacă bebelușul nu o vrea. Suzeta își îndeplinește rolul atunci când copilul suge în timp ce o ține în gură – dacă suzeta sta pur și simplu în gura copilului înseamnă că acesta nu mai are nevoie de ea.

 

Sfaturi utile privind folosirea suzetei

  • Țineți cont de dorința copilului: dacă refuză suzeta nu insistați, oferiți suzeta mai târziu sau, pur și simplu, respectați alegerea copilului de a nu o folosi.
  • Oferiți suzeta între mese, atunci când știți că nu îi este foame.
  • Nu folosiți suzeta pentru a întârzia masa copilului, în loc de lapte.
  • Suzeta nu poate fi un substitut al îmbrățișărilor sau legănatului, al contactului dintre părinte și copil. Bebelușul are nevoie de dumneavoastră, se simte în siguranță și iubit atunci când este în contact cu corpul părintelui, când atenția este îndreptată spre el iar suzeta nu poate înlocui aceasta.
  • Este foarte utilă înainte de somn. Oferiți suzeta după ce puneți copilul în pat, pregătit pentru somn dar, dacă suzeta cade din gura copilului nu o puneți la loc pentru că și-a îndeplinit deja rolul! Unii copii refuză suzeta înainte de culcare, își doresc să vă audă vorbind sau cântând pentru a se liniști – nu puteți decât să-i respectați dorința.
  • Niciodată nu legați suzeta în jurul gâtului copilului deoarece se poate sufoca în timp ce se mișcă. Folosiți sisteme de prindere a suzetei de haine (panglici, lănțișoare care se fixează pe haine și care au lungime mai mică de 35,5 cm conform normelor internaționale)  și care se vând odată cu suzeta.
  • Păstrați suzeta curată – se sterilizează la fel ca și biberoanele iar între sterilizări să spală sub jet de apă fierbinte. Suzeta trebuie curățată cel puțin o dată pe zi. Niciodată nu curățați suzeta punând-o în gura dumneavoastră pentru că veți transmite bacteriile și virusurile de la dumneavoastră la copil! Academia Americană de Pediatrie avertizează asupra riscului de producere a cariilor – infecții ale dinților imediat după ce aceștia apar, produse de bacterii provenite din gura adulților.
  • Nu înmuiați suzeta în sucuri de fructe sau alte alimente dulci pentru a o face mai atractivă – veți crește riscul de apariție a cariilor la vârstă mică.




Avantajele folosirii suzetei

  • Este dovedit efectul benefic al suzetei în timpul procedurilor dureroase, în special din timpul intervențiilor medicale (vaccinări, injecții, recoltarea probelor de sânge) în cazul nou-născuților.
  • Multe studii au dovedit asocierea dintre folosirea suzetei și riscul scăzut de moarte subită a sugarului. Există foarte multe ipoteze privind modul în care folosirea suzetei scade riscul de apariție a acestei situații dramatice dar, deoarece mecanismul producerii acesteia nu este complet cunoscut, rolul suzetei este greu de precizat. Recomandarea pediatrilor este de a nu descuraja folosirea suzetei deoarece poate avea rol benefic.

 

Folosirea suzetei poate avea dezavantaje

  1. Suzeta și alimentația la sân. Suzeta se oferă copilului doar după ce copilul a învățat să sugă la sân. Nu există studii care să demonstreze confuzia pe care o poate face copilul între sân și suzetă totuși, Academia Americană de Pediatrie recomandă amânarea oferirii suzetei până în momentul în care suptul la sân este bine stăpânit de către copil adică în jurul vârstei de o lună. Dar nu toți copiii învață la fel motiv pentru care puteți oferi suzeta chiar mai repede dacă bebelușul și-a făcut deja un program de supt și crește în greutate. Nu oferiți suzeta copilului dacă acesta nu crește bine în greutatedeoarece există riscul de a folosi suzeta în locul biberonului sau al sânului. Folosirea timp de 1-2 zile a suzetei imediat după naștere nu duce la probleme legate de alimentația la sân deoarece copilul nu își formează obiceiurile atât de repede. Renunțarea la alimentația la sân pare a fi legată mai mult de tendința părinților de a oferi suzeta în locul sânului atunci când copilul plânge de foame, fiind legată mai mult de comportamentul adulților decât al copilului.
  2. Riscul de infecție a urechii. Copiii care folosesc suzeta sunt mai expuși infecțiilor urechii medii (otitelor medii) dar folosirea suzetei este doar unul dintre numeroșii factori de risc pentru dezvoltarea otitei. Riscul de otită este mic în primele 10 luni de viață, deci în acest interval suzeta poate fi folosită fără restricții, după această vârstă și în special după vârsta de 1 an, copilul trebuie să renunțe treptat la suzetă.Luați în considerare renunțarea la suzetă dacă bebelușul are infecții repetate ale urechii medii.Infecțiile urechii medii sunt favorizate de modificările de presiune din timpul suptului, bacteriile existente pe suzete și renunțarea la alăptat. Cu cât durata și frecvența folosirii suzetei este mai mare cu atât riscul de otită este mai mare.
  3. Influențează suzeta dezvoltarea dinților și vorbirea? Folosirea suzetei până la vârsta de 1 an nu influențează negativ dezvoltarea dinților. Dar dacă folosirea ei continuă și după vârsta de 3 ani, cu siguranță va afecta negativ dezvoltarea mandibulei, a dinților și modul în care se încalecă ei atunci când copilul închide gura precum și dezvoltarea vorbirii. Folosirea suzetei este preferată pentru a evita suptul degetului – aceasta din urmă fiind asociată cu probleme importante ale dezvoltării dentiției, iar renunțarea la suzetă este mult mai ușor de controlat de către părinți decât renunțarea la suptul degetului. Mențineți suzeta curată și nu puneți substanțe dulci (zahăr, miere, siropuri) pe ea deoarece crește riscul dezvoltării cariilor.
  4. Dependența de suzetă. Mulți părinți nu doresc să ofere copilului o suzetă fiindu-le teamă că nu vor mai putea să îl determine să renunțe la ea până la vârste mari. Aceasta nu se va întâmpla dacă începeți să dezvățați copilul să folosească suzeta la vârsta de 1 an și nu mai târziu. Dacă sunteți atenți să nu lăsați copilul să folosească suzeta dacă nu este necesar, copilul nu va deveni dependent de ea.

 

Cititi partea a II-a a articolului.

Autor:

E-mail:
daniela.draghiciu@mamaresponsabila.ro
Website:

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logata sa poti adauga un comentariu.